TĂUL FĂRĂ FUND

Mlaștina de la Peșteana, sau Tăul fără fund (Com. Densuș, Țara Hațegului), este o rezervație botanică, areal protejat de categoria a IV-a, în suprafață de 2 ha, amplasată pe teritoriul satului Peșteana, reprezintă o colmatare subrecantă prin sfagmatizare a unui lac preistocenic. Este una din cele mai sudice mlaștini oligotrofe din țara noastră, în flora căreia se remarcă populațiile de Drosera rotundifolia (roua cerului), un adevărat relict glaciar. Această mlaștină numită de localnici și “Tăul fără fund” despre care spun legendele populare că ar fi un lac fără fund, iar în trecut când animalele intrau să se adape erau pur și simplu înghițite de acesta.

Merită să mergeți până la Tăul fără fund , căci însăși povestea reală a acestui loc este una interesantă. Chiar dacă nu veți găsi o mlaștină noroioasă, cum v-ați putea închipui, veți descoperi un loc unde cresc plante carnivore.

Să nu vă imaginați că plantele carnivore au tentacule uriașe și prind vietăți. Sunt doar mici “capcane pentru musculițe”, nu mai înalte de câțiva centimetri. Frunzele lor secretă o substanță lipicioasă, iar micile insecte păcălite rămân prizoniere între perișorii plantei.

Drumul de aprox. 2 km ce pornește din sat spre locația noastră este magnific. Poienile pline de flori și specii de fluturi rari și panoramele pesteȚara Hațegului vă vor încânta la maxim. Tot traseul veți avea ocazia să mâncați frăguțe pe săturate.

Sursa: https://turismretezat.ro/natura/taul-fara-fund

MAI MULTE DETALII DESPRE LOCAȚIE:

  • Traseul leagă satul Peșteana de rezervația botanică Mlaștina de la Peșteana sau Tăul fără fund.
  • Traseul începe din apropierea bisericii reformate, de lângă pod. La ieșirea din sat se află un punct geologic, mărturie a timpurilor când aceste locuri erau sub apă.
  • Poteca cotește la stânga și urmează pajiștile pline de fluturi (vara) apoi urcă ușor până la păduricea de mesteceni pitici care marchează mlaștina. De acolo se poate urca dealul pentru a putea observa depresiunea Hațeg și munții Retezat.

GALERIE FOTO

LOCALIZARE